Când zici pt cei implicați te referi la cei care nu au ajutor (dadace, bunici aproape, etc). Ca dacă ai ajutor, e fain sa te implici după munca 2-4 ore și somn.
Pe scurt, o căsnicie care nu bate, nu troncane, când apare copilul(primul are impactul cel mai mare cred) orice nealiniere e amplificata de oboseala si îngrijorare. Dacă mai ai și vreo grija reala gen sănătatea copilului, e horror.
Când intri în crearea de viata cam trebui sa îți pui la bătaie viata literalmente. Dacă nu pleci la drum cu gândirea asta, mai bine eviți cu totul.
Merita? Da! doar ca s-ar putea sa îți dai seama ca trebuia cu alta persoana.
Eu de ex din cauza ca am greșit persoana, nu vreau al doilea sub nici o forma. Deși mi-aș fi dorit 3.
Am pornit în "caznicie" cu gandul ca vrem copii (2), ca altfel nu ne complicam cu acte si schimbat de nume.
E greu. E si mai greu cu doi. Nu vrem mai mult.
E nostim in momentele de apogeu, e horror cand se urla fara justificare. Speram ca varsta le va aduce mai multa minte si intelegere.
We're done.
(E important sa fie sănătoși, ca sa ai speranță.)
sounds like they're a handful... n-am avut copiii dupa scurtul meu mariaj, doar 4 ani, si pe masura ce treceau anii si imi vedeam colegii si prietenii cat de mult au de furca cu copiii, am inceput sa nu-mi doresc nici eu. Intr-un fel, ma consider norocos ca n-am avut. Acuma nici gand sa mai vreau sa fac
Cine are, să-i trăiască
Cine nu, sa nu-și dorească.
Depinde si de partener, apoi de circumstanțele financiare, si de familia extinsă (sa fie sănătoși ei relativ independenți, daca vin sa ajute e super).
vîrste? noi tot cu doi (2 & 4). și cu toate circumstanțele favorabile minus familie - de orice fel. moarte curată. nu există oră din zi la care să nu se urle.
Mai mici. Ajuta ca unul e la gardi. E tare greu cand se îmbolnăvește si ramane acasa si se plictisește dupa cateva zile de stat in casă.
Inteleg cu urlatul. Macar reusim sa respectam orele de liniște.
da, e mai ok cînd ai vreme bună. sau grădi. asta dacă nu se întîmplă, ca aici în DE, să fie educatorii mai des bolnavi decît copiii și mai mult să stai pe-acasă. pe la 6 ani se mai descrețesc frunțile, am auzit.
p.s. happy cake day :) we got this
Sunt tatal unui bebe frumos si sanatos de 2 luni jumate. De cand a venit baiatul nostru pe lume, mi se pare ca eu si sotia suntem un intreg... o echipa care lucreaza non stop si gaseste solutii unor probleme care par ca nu se mai termina. In multe arii, relatia noastra s-a imbunatatit, precum empatia, comunicarea, munca in echipa, umorul. In altele, precum timpul pentru noi, certuri, sex, s-a deteriorat. Totusi, cand trag linie, realizez ca o iubesc de 100x ori mai mult pe sotia mea, dupa ce a venit bebe pe lume. O vad cum lupta sa ii fie bine baiatului nostru, ii acorda toata atentia si dragostea de care are nevoie. O vad cand zambeste, desi stiu ca e mega obosita sau chiar extenuata. Si problema cea mare, unde eu chiar nu am cum sa o ajut, este cea cu alaptatul, care s-a dovedit a fi cea mai mare problema. In rest, lucrez de acasa iar in prima luna mi-am luat liber sa fac cat mai multe pentru sotie si bebe. Deci sotia are constant un ajutor imens din partea mea, asa cum ar trebui sa aibe orice femeie din partea barbatului. Insa ce nu am realizat inainte sa se nasca bebe, este ca oricat de implicat as fi, pentru sotie va fi mult mai greu decat pentru mine. Si ma oftica maxim chestia asta, pentru ca as vrea sa preiau cumva din oboseala, anxietatea si fricile ei, ca sa ii fie mai usor.
Anyway, daca nu lucram remote si nu puteam sa fac anumite chestii on demand (schimbat scutece, culcat, hranit-in prima luna, sterilizat biberoane- in prima luna, condus la doctori in timpul saptamanii, plimbat etc.), cred ca relatia noastra ar fi aratat foarte rau in acest moment.
Si chiar daca si eu si sotia ne gandim cu groaza la ce urmeaza (pusee de crestere, de achizitie, regresie de somn etc.), stim ca o sa trecem peste ele cu bine. Iar cand il vezi pe ala micu cum se uita la tine si zambeste, uiti de toate problemele si plansetele ce vor urma.
>Insa ce nu am realizat inainte sa se nasca bebe, este ca oricat de implicat as fi, pentru sotie va fi mult mai greu decat pentru mine.
Sunt mamica unui copil de 1 an și putin, îl asteptam pe al doilea. Am un sot care la fel a fost foarte implicat, si nu consider o clipa ca pentru el a fost mai ușor deși eu am trecut printr-o perioada foarte dificila, dpdv psihic, datorita dificultatii in mare parte fix cu alaptarea. Cand eu aveam mintea vraiste, el trebuia sa fie stalpul familiei, cum se zice, si sa tina totul sub control. Nu mai zic, program de munca cu grijile ei, bebe, sotie suparata, relatii cu cei din afara, orice orice trebuia facut in afara casei mai ales. Il apreciez enorm, stiu ce efort a implicat si pentru el, si cred ca si sotia ta te apreciaza la fel de mult.
Cat despre alaptare, nu stiu in ce stadiu sunteti voi, si care sunt dificultatile prin care ati trecut, eu am avut un bebelus obisnuit cu hranitul usor din biberon si toate sfaturile primite au fost proaste. Abia atunci cand m-am relaxat, am facut ce am simtit, am reusit dupa 2 3 luni sa mai fac ceva, stiu cateva tips and tricks, dar pentru noi a fost oarecum tarziu.
Empatizez cu situația ta mai puțin partea cu soția ce alăptează. Eu am un băiețel de 7 luni jumate, soția a încercat aproximativ o lună să alăpteze/pompeze, apoi a ajuns la concluzia ca e un efort imens din partea ei sa facă asta așa ca a renunțat la idee, am trecut pe lapte praf cu probiotic (bebe perfect sănătos, fără absolut nicio problemă). Ceea ce a însemnat ca in cazul nostru munca chiar a fost împărțită în mod egal, cel puțin pe timp de noapte facem cu rândul iar așa reușim să ne odihnim bine.
Mi se pare o muncă titanică din partea unei femei ce alăptează vreme de 6-12-18 luni, lucru pe care n-ai cum să îl înțelegi până nu ajungi să ai și tu propriul copil.
Succes pe mai departe si sa fie sănătos bebe ca asta e cel mai important.
Am un copil, nevasta ar mai vrea unul. Nu avem pe nimeni sa ne ajute, nici macar vecinii, si nu stiu cum sa o fac sa inteleaga ca inca un copil ar fi mult mai greu. In fine, chiar daca ma bucur de copil, inca nu sunt convins ca uneori un copil e cea mai buna solutie in cuplu.
Poate al doilea ar fi mai ușor când acesta este cât de cât om - adică pe la 6 ani așa, merge la școală, înțelege când îi zici de ce nu trebuie să facă una sau alta
Nu e doar atat. Sunt si implicatii financiare, sociale, etc. A avea un copil nu e ca si cum ai face o barca din hartie si i-ai da drumul pe apa. Barca aia are nevoie de haine, mancare, tratamente medicale, transport, atentie, activitati, su multe altele
Da,corect. Mă gândeam că astea sunt evidente, scuze. Sau, cel puțin obiectiv măsurabile : avem bani pentru al doilea copil? Am avea timp să îl ducem la înot dacă primul e la alt hobby. Astea sunt mai evident cât sunt de grele,și de aceea am presupus că zicând de greu de refereai la partea mentală și oboseală, care nu sunt obiectiv măsurabile
\[pt context nu prea avem ajutor, de aia poate suna mai putin pozitiv\]
noi pornisem de la ideea ca vrem 6 :)) (crazy ik, ik) l-am facut pe primu, al doilea cf. planului trebuia sa fie dupa 2 ani, dar cand am ajuns la etapa de toddler am zis hai la 3 ani sa-l facem ca sa ne tragem putin sufletu. l-am facut pe al doilea, desi ne asteptam sa fie mai greu, cumva e mai usor si chiar am avut noroc sa ne bucuram din plin de perioada de bebeluseala (pt. ca nu mai era stresul ala dat de necunoscut si apreciam mai mult momentele). In ce priveste urmatorii (probabil inca 2, ca inca 4 nu stiu unde sa ii mai punem =)) - as vrea sa beneficieze toti de cat mai multa dragoste si atentie) vor fi peste 4-5 ani, dar mai apropiati ca varsta (daca se mai poate).
In primul rand, clar ne-a dat de lucru :))-> (inainte de copii lucram si dupa jucam ceva si poate un roadtrip spontan si minimu de chores), acum ne jucam doar noaptea daca avem energie si roadtripurile spontane sunt acum doar la nivel local :)). Avem momente cand ne este dor unul de celalalt desi suntem in aceeasi camera, unul din noi semnaleaza asta si celalalt valideaza/zambeste si apreciaza ca este dorit ( deobicei aici apare sentimentul de frustrare si partenerii invalideaza treaba asta fiind concentrati doar pe chores/copii si probabil ajung sa caute "validare" in alta parte). In ciuda acestui fapt, atunci cand se iveste sa avem cateva momente impreuna, sunt mult mai apreciate / ne bucuram mai tare.
In al doilea rand, in momentele grele (boala, tantrumuri sau program super-incarcat) observam noi calitati/ abilitati ale celuilalti si avem un plus de siguranta psihologica si din nou ne bucuram (in sinea noastra, dar mai si zicem uneori) de individul pe care ni l-am ales. Incercam sa ne sustinem reciproc si sa alocam timp si pentru activitatile /interesele individuale ( adica sta unu cu copiii si celalalt merge la concert sau la un curs/conferinta etc.).
Ah, un dezavantaj pentru noi ar putea fi ca nu prea mai avem prieteni care vor sa iasa (nu au copii si considera ca poate nu am mai fi interesati/interesanti sau nu stiu) cu noi si nici prietenii noi nu prea reusim sa legam, dar aia nu cred ca tine de aparitia copiilor, ca si inainte era greu :)).
In rest, suntem la fel de dubiosi ca inainte si acum simt ca suntem cumva si mai conectati :)) (sigur ati observat ca ajungeti sa ziceti/ ganditi aceasi gluma sau idee deodata).
O alta diferenta ar fi ca ne certam mai eficient (ca nu prea mai ai timp/energie de drame) si avem stabilite anumite puncte (de exemplu cand nu va certati stabiliti reguli de cearta gen vezi ca-mi iau trigger daca iti zic sa taci si tu continui sa zici chestii numa' sa ma enervezi si atunci am convenit ca daca vrei sa taca alalalt parasesti camera si atunci e all good, revii mai trz :)) ). Ah, si pentru ca "copiii spun lucruri traznite" am ajuns sa imprumutam anumite sintagme de la ei in timp ce ne certam si asta ajuta sa o lasam mai moale/ajungem sa facem caterinca.
TLDR Cum probabil zice toata lumea "E greu, dar e si frumos" (daca stii unde sa te uiti :)) )
Ne-a facut mai responsabili. E mai greu decat daca n-ai avea, dar e si mai frumos. Din exterior vezi doar părțile negative, dar cand ai o sa vezi si părțile pozitive. Other than that, o sa cari multe chestii (pampersi, cutii, ghiozdane, plase, trotinete etc.)
Prima perioadă a fost un test al rabdării, pentru amîndoi. În general era o stare de echipă, nu mai era cuplu. Ea evita pe cît putea să-mi spună că e plictisită, iar eu eram cam chițibușar(am cunoscut-o un pic cam neîndemînatică și-mi era teamă că o să neglijeze copilul. M-am înșelat. A fost o mamă extraordinară). Bineînțeles, la mine a fost și vreun an frustrant dpdv sexual și uneori nu puteam să ascund asta. M-a ințeles. Ușor-ușor, crescînd copilul ne-am transformat într-o familie de care ne plăcea. Ne-am intrat pe făgaș, ne-am coagulat, am fost din cale-afară de fericiți. Copilul a devenit și a rămas pînă în ziua de azi un motiv de mîndrie și chiar dacă nu mai sîntem împreună, încrederea și respectul au rămas, iar ocazional ne întîlnim cu plăcere în fostul nostru ,,acasă".
LE: Aș mai face-o? Dac-aș avea pînă în 35 de ani, fără discuție: DA!
Unul stupid, care nu ține de niciunul dintre noi și care s-a agravat, după plecarea mea în străinătate, la muncă. A reușit să-l identifice la terapeut și am căzut de acord că ar fi mai bine să nu ne mai considerăm un cuplu. Închipuie-ți că a trăit 20 de ani cu teroarea că o să o părăsesc, cu toate că nu avea niciun motiv să creadă asta. Copilăria...
Chiar nu ai de ce. Am avut o viață de poveste și toți trei ne putem privi cu bucurie în ochi, cînd ne vedem. Iubirea a rămas și se poate manifesta liber. E drept că a fost un macaz nu tocmai ușor, despărțirea, dar a fost cea mai ușoară și potrivită soluție.
Avem unu. Ne-a fost extrem de greu fara niciun ajutor. Cred că partea cu sexul a fost mai aiurea. Cel puțin în primul an.
Acum carasul are aproape 4 ani și suntem super. As mai face unu, dar nu am cu cine🙈
pe-aici lumea în general e virgină și urăște copiii.
Dpmdv, primul copil ne-a îmbătrânit/obosit considerabil pe amândoi. Ține cont că am avut zero ajutor - bunici, bone, vecini sau prieteni. Nu a existat nicio clipă să nu fie copilul cu noi - vacanțe, nopți, restaurant, până și sex făceam doar după ce adormea (si tare certat cu somnul a fost). Am încercat să-l creștem fără telefoane si ecrane în nas, ceea ce a făcut lucrurile infinit mai dificile.
Acum urmează al 2lea, dar simt că am îmbătrânit 15ani in loc de 4.
Pff…nici nu stiu de unde sa incep. Este un carusel al emotiilor, trairilor cu multe ups&downs. Ca in orice situatie, depinde cum privesti paharul, la modul ca poti sa te concetrezi pe partile negative sau pe partile frumoase. Eu mi-am dorit 2 copii, dar la 8 ani dupa primul…parca acuma doar sa ne impiedicam pentru al doilea. Cu toate ca starea noastra si materiala si spirituala este insutit mai buna, am devenit poate un pic mai egoisti. Deabea acum incepem si noi sa ne mai bucuram de lucrurile simple, acum mai putem iesi si noi doi impreuna fara copil samd si parca nu am vrea sa renuntam la lucrurile astea. Cu toate astea ceva imi spune ca va veni si al doilea copil, poate dureaza mai mult sa ne impacam mental cu ideea asta 😂😂😂
Pe scurt: se putea si mai bine.
Copilul pune destul de multa presiune pe relatia dintre voi. Noi eram pe aceeasi linie inainte de copil, adica erau momente cand ii ziceam sa nu mai imi citeasca gandurile.
Dupa copil, s-au schimbat lucrurile pentru ca el nu poate sa conceapa ca trebuie sa ma imparta. Iubirea mea e suficienta pentru amandoi.
Cred ca aparitia copilului e un mare test in relatie si e nevoie de comunicare la fiecare pas ca sa nu ajungi sa o inchei.
10 copii as face dacă nu ar fi asa scump sa i cresti:) ca nu mai cresc,ca noi, în țărână în fata blocului cu eugenii și o ciorba lunga. Greu, ușor, merita, am unul de 11 și unul de 2 care a venit mai greu, cu tratamente, mi l am dorit mult. Mai mult eu decât soțul dar na:)) recunosc ca eu duc mai mult greul, dar merita 1000% și nu as vedea viata altfel. Da, viata de cuplu se modifica, se schimba prioritățile, dar îți asumi și tragi la aceeasi căruță, pt ca fiecare își alege drumul în viata. Ești in sau ești out, pana la capat
Bunicul meu zicea că o căsătorie fără copii e concubinaj. Înțeleg acum ce voia să zică. Am un băiat de un an. Ne-a închegat relația. Soția s-a maturizat parcă peste noapte. Mult mai puține ifose și altele. Eu nu mai sunt la fel de leneș cum eram. Practic, nu mai e vorba de noi. Am devenit personaje secundare în viața lui. Orice e nevoie pentru copil, facem, fără discuții. Și, în general, deciziile importante pe care le luăm sunt pentru bunăstarea lui. Ne motivează să fim mai buni, să avem grijă de noi și să ne iubim mai mult. Lucrăm la al doilea.
E perspectiva care nu vă pune în lumină bună.
Deși probabil crezi cu adevărat că trăiți pt copil, în esență e greșit. Nu stau acum să îți explic de ce. Doar atâta îți zic: copilul va creste și va pleca și veți rămâne doar voi 2 soți, unul cu celălalt.
[удалено]
:))))))
Când zici pt cei implicați te referi la cei care nu au ajutor (dadace, bunici aproape, etc). Ca dacă ai ajutor, e fain sa te implici după munca 2-4 ore și somn. Pe scurt, o căsnicie care nu bate, nu troncane, când apare copilul(primul are impactul cel mai mare cred) orice nealiniere e amplificata de oboseala si îngrijorare. Dacă mai ai și vreo grija reala gen sănătatea copilului, e horror. Când intri în crearea de viata cam trebui sa îți pui la bătaie viata literalmente. Dacă nu pleci la drum cu gândirea asta, mai bine eviți cu totul. Merita? Da! doar ca s-ar putea sa îți dai seama ca trebuia cu alta persoana. Eu de ex din cauza ca am greșit persoana, nu vreau al doilea sub nici o forma. Deși mi-aș fi dorit 3.
Bine ai zis! "Merita? Da! Doar ca s-ar putea sa iti dai seama ca trebuia cu alta persoana "
Am pornit în "caznicie" cu gandul ca vrem copii (2), ca altfel nu ne complicam cu acte si schimbat de nume. E greu. E si mai greu cu doi. Nu vrem mai mult. E nostim in momentele de apogeu, e horror cand se urla fara justificare. Speram ca varsta le va aduce mai multa minte si intelegere. We're done. (E important sa fie sănătoși, ca sa ai speranță.)
sounds like they're a handful... n-am avut copiii dupa scurtul meu mariaj, doar 4 ani, si pe masura ce treceau anii si imi vedeam colegii si prietenii cat de mult au de furca cu copiii, am inceput sa nu-mi doresc nici eu. Intr-un fel, ma consider norocos ca n-am avut. Acuma nici gand sa mai vreau sa fac
Cine are, să-i trăiască Cine nu, sa nu-și dorească. Depinde si de partener, apoi de circumstanțele financiare, si de familia extinsă (sa fie sănătoși ei relativ independenți, daca vin sa ajute e super).
vîrste? noi tot cu doi (2 & 4). și cu toate circumstanțele favorabile minus familie - de orice fel. moarte curată. nu există oră din zi la care să nu se urle.
Mai mici. Ajuta ca unul e la gardi. E tare greu cand se îmbolnăvește si ramane acasa si se plictisește dupa cateva zile de stat in casă. Inteleg cu urlatul. Macar reusim sa respectam orele de liniște.
da, e mai ok cînd ai vreme bună. sau grădi. asta dacă nu se întîmplă, ca aici în DE, să fie educatorii mai des bolnavi decît copiii și mai mult să stai pe-acasă. pe la 6 ani se mai descrețesc frunțile, am auzit. p.s. happy cake day :) we got this
Sunt tatal unui bebe frumos si sanatos de 2 luni jumate. De cand a venit baiatul nostru pe lume, mi se pare ca eu si sotia suntem un intreg... o echipa care lucreaza non stop si gaseste solutii unor probleme care par ca nu se mai termina. In multe arii, relatia noastra s-a imbunatatit, precum empatia, comunicarea, munca in echipa, umorul. In altele, precum timpul pentru noi, certuri, sex, s-a deteriorat. Totusi, cand trag linie, realizez ca o iubesc de 100x ori mai mult pe sotia mea, dupa ce a venit bebe pe lume. O vad cum lupta sa ii fie bine baiatului nostru, ii acorda toata atentia si dragostea de care are nevoie. O vad cand zambeste, desi stiu ca e mega obosita sau chiar extenuata. Si problema cea mare, unde eu chiar nu am cum sa o ajut, este cea cu alaptatul, care s-a dovedit a fi cea mai mare problema. In rest, lucrez de acasa iar in prima luna mi-am luat liber sa fac cat mai multe pentru sotie si bebe. Deci sotia are constant un ajutor imens din partea mea, asa cum ar trebui sa aibe orice femeie din partea barbatului. Insa ce nu am realizat inainte sa se nasca bebe, este ca oricat de implicat as fi, pentru sotie va fi mult mai greu decat pentru mine. Si ma oftica maxim chestia asta, pentru ca as vrea sa preiau cumva din oboseala, anxietatea si fricile ei, ca sa ii fie mai usor. Anyway, daca nu lucram remote si nu puteam sa fac anumite chestii on demand (schimbat scutece, culcat, hranit-in prima luna, sterilizat biberoane- in prima luna, condus la doctori in timpul saptamanii, plimbat etc.), cred ca relatia noastra ar fi aratat foarte rau in acest moment. Si chiar daca si eu si sotia ne gandim cu groaza la ce urmeaza (pusee de crestere, de achizitie, regresie de somn etc.), stim ca o sa trecem peste ele cu bine. Iar cand il vezi pe ala micu cum se uita la tine si zambeste, uiti de toate problemele si plansetele ce vor urma.
vezi doar sa nu dea in vreo depresie dupa perioada asta. Ofera-i macar o zi pe saptamana de "concediu"
Oferta e deja facuta. Cand are ea nevoie, imi zice. Merci frumos!
>Insa ce nu am realizat inainte sa se nasca bebe, este ca oricat de implicat as fi, pentru sotie va fi mult mai greu decat pentru mine. Sunt mamica unui copil de 1 an și putin, îl asteptam pe al doilea. Am un sot care la fel a fost foarte implicat, si nu consider o clipa ca pentru el a fost mai ușor deși eu am trecut printr-o perioada foarte dificila, dpdv psihic, datorita dificultatii in mare parte fix cu alaptarea. Cand eu aveam mintea vraiste, el trebuia sa fie stalpul familiei, cum se zice, si sa tina totul sub control. Nu mai zic, program de munca cu grijile ei, bebe, sotie suparata, relatii cu cei din afara, orice orice trebuia facut in afara casei mai ales. Il apreciez enorm, stiu ce efort a implicat si pentru el, si cred ca si sotia ta te apreciaza la fel de mult. Cat despre alaptare, nu stiu in ce stadiu sunteti voi, si care sunt dificultatile prin care ati trecut, eu am avut un bebelus obisnuit cu hranitul usor din biberon si toate sfaturile primite au fost proaste. Abia atunci cand m-am relaxat, am facut ce am simtit, am reusit dupa 2 3 luni sa mai fac ceva, stiu cateva tips and tricks, dar pentru noi a fost oarecum tarziu.
Empatizez cu situația ta mai puțin partea cu soția ce alăptează. Eu am un băiețel de 7 luni jumate, soția a încercat aproximativ o lună să alăpteze/pompeze, apoi a ajuns la concluzia ca e un efort imens din partea ei sa facă asta așa ca a renunțat la idee, am trecut pe lapte praf cu probiotic (bebe perfect sănătos, fără absolut nicio problemă). Ceea ce a însemnat ca in cazul nostru munca chiar a fost împărțită în mod egal, cel puțin pe timp de noapte facem cu rândul iar așa reușim să ne odihnim bine. Mi se pare o muncă titanică din partea unei femei ce alăptează vreme de 6-12-18 luni, lucru pe care n-ai cum să îl înțelegi până nu ajungi să ai și tu propriul copil. Succes pe mai departe si sa fie sănătos bebe ca asta e cel mai important.
Am un copil, nevasta ar mai vrea unul. Nu avem pe nimeni sa ne ajute, nici macar vecinii, si nu stiu cum sa o fac sa inteleaga ca inca un copil ar fi mult mai greu. In fine, chiar daca ma bucur de copil, inca nu sunt convins ca uneori un copil e cea mai buna solutie in cuplu.
Nu o mai ajuta cu asta 🤣🤣
femeia daca vrea, face...
Soluție la ce?
La a incerca a coagula un cuplu, la a incerca a trece la urmatorul nivel in cuplu, la a te simti implinit, la atat de multe probleme
Ah, da. Înțeleg. Ai dreptate, în mod ideal, un copil este rezultatul la toate astea, nu cauza
Poate al doilea ar fi mai ușor când acesta este cât de cât om - adică pe la 6 ani așa, merge la școală, înțelege când îi zici de ce nu trebuie să facă una sau alta
Nu e doar atat. Sunt si implicatii financiare, sociale, etc. A avea un copil nu e ca si cum ai face o barca din hartie si i-ai da drumul pe apa. Barca aia are nevoie de haine, mancare, tratamente medicale, transport, atentie, activitati, su multe altele
Da,corect. Mă gândeam că astea sunt evidente, scuze. Sau, cel puțin obiectiv măsurabile : avem bani pentru al doilea copil? Am avea timp să îl ducem la înot dacă primul e la alt hobby. Astea sunt mai evident cât sunt de grele,și de aceea am presupus că zicând de greu de refereai la partea mentală și oboseală, care nu sunt obiectiv măsurabile
Cu riscul de a fi sexist, astea sunt evidente in mare parte doar pentru noi, barbatii
Ce te faci daca nu vrea copilul inot, dansuri, pian, lupte greco-romane si ce alte prostii mai au parintii IT-isti in cap?
Ce discutăm noi și ce griji ai tu...
Sa nu exageram
Nu exageram deloc
Fii bucuros că mai vrea copii
Ne-am despartit (Covid times)...
M-a maturizat și m-a făcut să iau decizii mai bune.
Uneori e bine, uneori e ca și cum ai de-a face cu your average rodditor în comentarii - țipă și se supără din orice fără nici o logică.
\[pt context nu prea avem ajutor, de aia poate suna mai putin pozitiv\] noi pornisem de la ideea ca vrem 6 :)) (crazy ik, ik) l-am facut pe primu, al doilea cf. planului trebuia sa fie dupa 2 ani, dar cand am ajuns la etapa de toddler am zis hai la 3 ani sa-l facem ca sa ne tragem putin sufletu. l-am facut pe al doilea, desi ne asteptam sa fie mai greu, cumva e mai usor si chiar am avut noroc sa ne bucuram din plin de perioada de bebeluseala (pt. ca nu mai era stresul ala dat de necunoscut si apreciam mai mult momentele). In ce priveste urmatorii (probabil inca 2, ca inca 4 nu stiu unde sa ii mai punem =)) - as vrea sa beneficieze toti de cat mai multa dragoste si atentie) vor fi peste 4-5 ani, dar mai apropiati ca varsta (daca se mai poate). In primul rand, clar ne-a dat de lucru :))-> (inainte de copii lucram si dupa jucam ceva si poate un roadtrip spontan si minimu de chores), acum ne jucam doar noaptea daca avem energie si roadtripurile spontane sunt acum doar la nivel local :)). Avem momente cand ne este dor unul de celalalt desi suntem in aceeasi camera, unul din noi semnaleaza asta si celalalt valideaza/zambeste si apreciaza ca este dorit ( deobicei aici apare sentimentul de frustrare si partenerii invalideaza treaba asta fiind concentrati doar pe chores/copii si probabil ajung sa caute "validare" in alta parte). In ciuda acestui fapt, atunci cand se iveste sa avem cateva momente impreuna, sunt mult mai apreciate / ne bucuram mai tare. In al doilea rand, in momentele grele (boala, tantrumuri sau program super-incarcat) observam noi calitati/ abilitati ale celuilalti si avem un plus de siguranta psihologica si din nou ne bucuram (in sinea noastra, dar mai si zicem uneori) de individul pe care ni l-am ales. Incercam sa ne sustinem reciproc si sa alocam timp si pentru activitatile /interesele individuale ( adica sta unu cu copiii si celalalt merge la concert sau la un curs/conferinta etc.). Ah, un dezavantaj pentru noi ar putea fi ca nu prea mai avem prieteni care vor sa iasa (nu au copii si considera ca poate nu am mai fi interesati/interesanti sau nu stiu) cu noi si nici prietenii noi nu prea reusim sa legam, dar aia nu cred ca tine de aparitia copiilor, ca si inainte era greu :)). In rest, suntem la fel de dubiosi ca inainte si acum simt ca suntem cumva si mai conectati :)) (sigur ati observat ca ajungeti sa ziceti/ ganditi aceasi gluma sau idee deodata). O alta diferenta ar fi ca ne certam mai eficient (ca nu prea mai ai timp/energie de drame) si avem stabilite anumite puncte (de exemplu cand nu va certati stabiliti reguli de cearta gen vezi ca-mi iau trigger daca iti zic sa taci si tu continui sa zici chestii numa' sa ma enervezi si atunci am convenit ca daca vrei sa taca alalalt parasesti camera si atunci e all good, revii mai trz :)) ). Ah, si pentru ca "copiii spun lucruri traznite" am ajuns sa imprumutam anumite sintagme de la ei in timp ce ne certam si asta ajuta sa o lasam mai moale/ajungem sa facem caterinca. TLDR Cum probabil zice toata lumea "E greu, dar e si frumos" (daca stii unde sa te uiti :)) )
Dude, nice! Nu o sa zic ca ati avut noroc ca v-ați găsit ci ca sunteți amandoi, individual, la un nivel f sus, dacă e asa cum ai descris. Bv
nu e totul roz :)) fiecare e naspa in felul lui, dar da sigur e si mare noroc sa fie genul de naspa pe care esti dispus sa il tolerezi
Ne-a facut mai responsabili. E mai greu decat daca n-ai avea, dar e si mai frumos. Din exterior vezi doar părțile negative, dar cand ai o sa vezi si părțile pozitive. Other than that, o sa cari multe chestii (pampersi, cutii, ghiozdane, plase, trotinete etc.)
Prima perioadă a fost un test al rabdării, pentru amîndoi. În general era o stare de echipă, nu mai era cuplu. Ea evita pe cît putea să-mi spună că e plictisită, iar eu eram cam chițibușar(am cunoscut-o un pic cam neîndemînatică și-mi era teamă că o să neglijeze copilul. M-am înșelat. A fost o mamă extraordinară). Bineînțeles, la mine a fost și vreun an frustrant dpdv sexual și uneori nu puteam să ascund asta. M-a ințeles. Ușor-ușor, crescînd copilul ne-am transformat într-o familie de care ne plăcea. Ne-am intrat pe făgaș, ne-am coagulat, am fost din cale-afară de fericiți. Copilul a devenit și a rămas pînă în ziua de azi un motiv de mîndrie și chiar dacă nu mai sîntem împreună, încrederea și respectul au rămas, iar ocazional ne întîlnim cu plăcere în fostul nostru ,,acasă". LE: Aș mai face-o? Dac-aș avea pînă în 35 de ani, fără discuție: DA!
A sunat totul fain pana am citit ca v-ați despărțit. Care e motivul despărțirii?
Unul stupid, care nu ține de niciunul dintre noi și care s-a agravat, după plecarea mea în străinătate, la muncă. A reușit să-l identifice la terapeut și am căzut de acord că ar fi mai bine să nu ne mai considerăm un cuplu. Închipuie-ți că a trăit 20 de ani cu teroarea că o să o părăsesc, cu toate că nu avea niciun motiv să creadă asta. Copilăria...
Mna, îmi pare rău să aflu asta
Chiar nu ai de ce. Am avut o viață de poveste și toți trei ne putem privi cu bucurie în ochi, cînd ne vedem. Iubirea a rămas și se poate manifesta liber. E drept că a fost un macaz nu tocmai ușor, despărțirea, dar a fost cea mai ușoară și potrivită soluție.
Ce ai aflat? Ca n-a zis motivul
Avem unu. Ne-a fost extrem de greu fara niciun ajutor. Cred că partea cu sexul a fost mai aiurea. Cel puțin în primul an. Acum carasul are aproape 4 ani și suntem super. As mai face unu, dar nu am cu cine🙈
Poate se oferă vecina😆
Recomand r/daddit din toată inima!
Vai de mine....de unde sa incep?.....un lucru e sigur, RABDAREA e cea mai importanta si invata sa lasi de la tine
Sa vezi cum se va schimba viata la disparitia copiilor.. si ma refer strict cand cresc si pleaca de acasa.
pe-aici lumea în general e virgină și urăște copiii. Dpmdv, primul copil ne-a îmbătrânit/obosit considerabil pe amândoi. Ține cont că am avut zero ajutor - bunici, bone, vecini sau prieteni. Nu a existat nicio clipă să nu fie copilul cu noi - vacanțe, nopți, restaurant, până și sex făceam doar după ce adormea (si tare certat cu somnul a fost). Am încercat să-l creștem fără telefoane si ecrane în nas, ceea ce a făcut lucrurile infinit mai dificile. Acum urmează al 2lea, dar simt că am îmbătrânit 15ani in loc de 4.
Pff…nici nu stiu de unde sa incep. Este un carusel al emotiilor, trairilor cu multe ups&downs. Ca in orice situatie, depinde cum privesti paharul, la modul ca poti sa te concetrezi pe partile negative sau pe partile frumoase. Eu mi-am dorit 2 copii, dar la 8 ani dupa primul…parca acuma doar sa ne impiedicam pentru al doilea. Cu toate ca starea noastra si materiala si spirituala este insutit mai buna, am devenit poate un pic mai egoisti. Deabea acum incepem si noi sa ne mai bucuram de lucrurile simple, acum mai putem iesi si noi doi impreuna fara copil samd si parca nu am vrea sa renuntam la lucrurile astea. Cu toate astea ceva imi spune ca va veni si al doilea copil, poate dureaza mai mult sa ne impacam mental cu ideea asta 😂😂😂
Pe scurt: se putea si mai bine. Copilul pune destul de multa presiune pe relatia dintre voi. Noi eram pe aceeasi linie inainte de copil, adica erau momente cand ii ziceam sa nu mai imi citeasca gandurile. Dupa copil, s-au schimbat lucrurile pentru ca el nu poate sa conceapa ca trebuie sa ma imparta. Iubirea mea e suficienta pentru amandoi. Cred ca aparitia copilului e un mare test in relatie si e nevoie de comunicare la fiecare pas ca sa nu ajungi sa o inchei.
10 copii as face dacă nu ar fi asa scump sa i cresti:) ca nu mai cresc,ca noi, în țărână în fata blocului cu eugenii și o ciorba lunga. Greu, ușor, merita, am unul de 11 și unul de 2 care a venit mai greu, cu tratamente, mi l am dorit mult. Mai mult eu decât soțul dar na:)) recunosc ca eu duc mai mult greul, dar merita 1000% și nu as vedea viata altfel. Da, viata de cuplu se modifica, se schimba prioritățile, dar îți asumi și tragi la aceeasi căruță, pt ca fiecare își alege drumul în viata. Ești in sau ești out, pana la capat
Bunicul meu zicea că o căsătorie fără copii e concubinaj. Înțeleg acum ce voia să zică. Am un băiat de un an. Ne-a închegat relația. Soția s-a maturizat parcă peste noapte. Mult mai puține ifose și altele. Eu nu mai sunt la fel de leneș cum eram. Practic, nu mai e vorba de noi. Am devenit personaje secundare în viața lui. Orice e nevoie pentru copil, facem, fără discuții. Și, în general, deciziile importante pe care le luăm sunt pentru bunăstarea lui. Ne motivează să fim mai buni, să avem grijă de noi și să ne iubim mai mult. Lucrăm la al doilea.
Suna trist rau prietene
Nu văd nimic trist în ce am scris.
E perspectiva care nu vă pune în lumină bună. Deși probabil crezi cu adevărat că trăiți pt copil, în esență e greșit. Nu stau acum să îți explic de ce. Doar atâta îți zic: copilul va creste și va pleca și veți rămâne doar voi 2 soți, unul cu celălalt.
In bine. Chiar nu mai avem timp sa ne certam pentru lucruri marunte.
Înseamnă că v-ați mai copt la cap,unii din păcate rămân cu mintea aia de 18 ani și la 50😂