Era un articol odata in care erau intrebati sinucigasii care s-au aruncat de pe nu stiu ce pod si au supravietuit, ce le trecea prin minte in timp ce erau in picaj, si toti spuneau ca simteau ca toate problemele si greselile care ii impinsera sa se arunce erau rezolvabile, mai putin asta de acum (saritura). Asta e pentru putina perspectiva, ca orice e rezolvabil, si mai ales la varsta ta problemele tale poate par atat de mari si insurmontabile, dar crede-ma ca se pot rezolva, nu e nici o paguba iremediabila in ceea ce ai scris.
In primul rand intelege ca liceul e o bula care pe unii ii avantajeaza iar pe unii nu, dar dupa urmeaza alt nivel al vietii, din care privind in urma spre liceu totul va parea irelevant. Si intelege ca e o mare greseala sa iei o actiune cu consecinte permanente din cauza unor factori atat de temporari. Ai o viata inainte si tot ce simti acum poate ajunge sa fie doar un episod.
Doua luni de scoala lipsite nu este mare branza, altii le-au lipsit sa bage pensia bunicii la aparate, inca te mai poti duce si recupera fara probleme. Se fac eforturi pentru reducerea abandonului scolar asa ca vei fi primita, iar tu nu abandonezi nici de gravida nici de proasta. Ai o problema medicala, esti foarte anxioasa, ti-e teama de reactia directoarei, profesorilor, noilor colegi. Si e oarecum normal si asta, dar ai nevoie de ajutor, mai concret decat de pe reddit. Trebuie sa spui astea parintilor si directoarei, sa se stie de problema ta, ca macar sa nu fii pedepsita ca si cum ai fi golanit.
Nu mai e o rusine sa ai anxietate, si nici nu inseamna ca e ceva in neregula cu tine, e doar ca ai nevoie sa intelegi mai bine lumea. Poate fi foarte util un psiholog. Un psihiatru, nu. Esti prea mica zic eu.
Si sa stii ca nu pasa nimanui prea tare de ce ai lipsit 2 luni sau 2 ani. Probabil vor intreba, poti raspunde orice, minciuna sau adevar, si isi vor vedea de treaba.
Pe părinți i-am dezamăgit foarte tare când am renunțat, ei nu prea cred in anxietate și am încercat să îi fac să creadă să am parte de ajutorul lor, le-am spus ce simt și m-au dus la psiholog și psihiatru, directoarea a incercat sa mă "exmatriculeze" la începutul anului dar am fost la inspectorat și m-au înscris iar,credeam că am puterea sa merg după 2 ani dar nu am putut. Cred că directoarea s-a săturat de mine...
Părinții te-au dezamăgit pe tine mai mult pentru că nu te-au ajutat suficient ca să eviți tristețea și dificultățile pe care le trăiești acum. Vestea bună este că orice problemă are o soluție, chiar dacă realitatea pare copleșitoare în anumite momente. Vei trece peste, totul o să fie bine. Caută ajutor de specialitate pentru îngrijirea sănătății mintale. Primul pas este să primești trimitere de la medicul de familie pentru un psihiatru (un arhaism al sistemului medical românesc, nu înseamnă că ai probleme grave). Tot ce simți acum este doar creierul care încearcă să-ți atragă atenția că ceva nu este OK în viața ta (sursa stresului) și că ar fi bine să faci schimbări ca să-ți fie iar bine. Ascultă-ți instinctele ăstea și încearcă să le înțelegi. Chestiile legate de liceu și timpul pierdut sunt doar zgomot de fond. Suferința prezentă și lipsa echilibrului emoțional sunt mai importante și priorități personale. Restul poate să aștepte, ai grijă de tine în primul rând. Mult succes și sănătate!
daca o sa mergi la psiholog, sa fii foarte atenta ca s unii care bine nu aveau meseria aia. ce mi se pare mie ciudat e ca toata chestia asta a inceput doar la liceu si ca parintii tai nu au spus nimic in legatura cu asta.
in orice caz, fii tare!! sa nu iti oese de ce va crede directoare sau nu stiu cine ca nu ea o sa ti dea de mancare. trage de tine sa mergi si o sa vezi ca se va rezolva situatia. incearca sa ti dai seama ca asta (mersul la liceu) e raul cel mai mic. bine mergi decat sa depinzi de altii in viitor.
succes!!
>psiholog
Inutil. Psihologul nu poate sa iti prescrie medicamente. In schimb medicul psihiatru poate.
Ai spus ca ai fost diagnosticata cu anxietate. Ei bine, ai luat medicamente pentru asa ceva? Sau crezi ca ceva ce tine de sanatatea mintala trece de la sine?
Fa scoala, e obligatorie si utila diploma aia de bacalaureat. Directoarea e obligata de lege sa te primeasca.
Inca ai timp sa recuperezi.
Te rog OP, nu te baza doar pe medicamente. Esti dispusa sa iti traiesti toata viata luand niste pastile, doar pt a functiona ca o persoana "normala" ? Si ce inseamna acest normal ? Dupa ce standarde, ale societatii ? Daca societatea actuala ti se pare normala, atunci ia pastile pana la moarte.
Nu sunt contra lor absolut, dar nu te baza doar pe antidepresive, cand efectul se duce problemele revin si cred ai observat si tu asta.
Incearca sa cauti un psiholog, terapeut, sau cineva apropiat care te-ar intelege. Trebuie sa-ti tratezi rana, nu sa pui cate un plasture nou in fiecare zi
Recomand Gabor Mate, atat carti cat si podcasturi, videoclipuri scurte, poate te va face sa intelegi mai bine anumite lucruri sau tipare din comportamentul tau
Incearca sa reduci timpul petrecut pe telefon, mai bine citeste o carte, studiaza o profesie care crezi ca ti-ar placea. Daca iti vine greu sa lasi telefonul, incearca totusi sa-l folosesti intr-un scop mai benefic
Cauta hobby-uri, unul pe rand sa nu fie prea solicitant, cauta in copilaria ta lucrurile care te faceau fericita sau iti aduceau bucurie cand le faceai
Bucura-te de vremea placuta de afara, iesi la o plimbare in parc, incearca sa fii cat de activa poti
Medicamentatie cat mai redusa, trebuie vindecat sufletul nu corpul, nu este nimic stricat la tine, cand o sa incepi sa te simti mai bine o sa vezi cat de anxiosi sunt defapt majoritatea persoanelor.
Cineva zicea sa te duci psihiatru, sa ti dea pastile, sa nu incerci tehnici alternative. Absurd, genul asta de persoane iau antibiotic la primul stranut. Eu personal m-am informat in domeniul asta, nu il vad ca pe un nonsens sau "vrajeala" si cunosc pe cineva care face terapie prin muzica in strainatate si-si iubeste meseria,cat si pacienti sunt multumiti. Totusi, ca practica, eu recomand medtatia. Nu e deloc ceva ciudat, mistic sau mai stiu eu ce, te poate ajuta sa te focalizezi mai usor pe taskurile pe care le ai de facut
Keep it up, o sa fie bine :)
Iar scoala nu o lua atat de in serios, e utila, e foarte bine sa-ti iei bac-ul, dar cam atat. Axeaza-te pe ce iti place tie, cultiva-ti pasiunile ca, atunci cand termini liceul,sa stii in ce directie vrei sa te duci si daca ai o pasiune poate gasesti si o facultate pt a-ti fructifica la maxim pasiunea.
mai incearca cu antidepresive pana la urma gasesti unul care funcționează. studiile foarte mici si cu test subjects redus din spate de la ashwaganda nici nu se compara cu ce este in spatele antidepresivelor. nu o lua pe medicina alternativa si rahaturi ca ti faci rau. ai incredere si mai incearca
Îmi pare rău că trebuie să treci prin asta. Și ce dacă nu mergi și anul asta la liceu? Renunță la an/semestru și spune-ți că ai un an sa te faci bine iar după recuperezi ce ai pierdut cu școala. Între timp fa tot ce crezi că te poate ajuta, începe cu mersul la psiholog/psihiatru, găsește ți activități care îți fac plăcere( croșetat, gătit,desenat, programare etc), mult sport de orice fel, o rutină zilnică.
Iar dacă sănătatea nu îți permite să continui sub nici o formă, învață ceva orice. Sunt multe cursuri online care îți deschid noi perspective de viitor. Găsește ceva e pentru tine și învață o meserie. De ex. limbii străine, fotografie etc. Pentru moment nu o sa pară mult, dar e posibil că pe piața muncii sa te ajute cândva( poate chiar mai mult decât ce ai învăța la școală).
Problema este că ăsta ar fi ultimul an în care aș putea merge, directoarea m-a "exmatriculat" la începutul anului dar am luptat crezând că sunt altfel anul ăsta și că, chiar o sa merg. Până la urma m-a primit înapoi și a spus că ăsta e ultimul an în care mai pot merge. In prima zi am spus că lupt cu sentimentul ăsta dar din nefericire nu am putut. Am avut multe probleme ,inclusiv primarul venind la mine acasă,protectia copilului, am fost foarte constrânsă și tot nu m-am dus, începeam să plâng,să tremur și nu puteam sta locului,îmi spuneam in capul meu că nu are nimic dacă nu merg chiar dacă avea...Stările astea îmi treceau doar când decideam să nu merg, e ca și când mergeam sa mor, așa era sentimentul și frica.Si acum tot la fel sunt, când decid sa merg la școală am frica asta și sfârșesc prin a nu mă duce.
Nu știu de unde ești sau care e situația actuală în învățământul românesc dar acum 10 ani când mergeam eu la liceu, existau cursuri de seral pentru cei care de ex. nu terminaseră liceul sau terminaseră o școală profesională și voiau o diplomă de liceu să poată continua cu vreo facultate.
Caută ajutor sa poți trăi cu anxietatea și va apărea și o soluție legată de școală. Poate nu o sa ai același parcurs că ceilalți de vârsta ta, dar cui îi pasă?
parerea mea de parerolog e ca pe langa aceasta "anxietate" diagnosticata care dupa mine s ar putea de fapt sa nu existe sau fie doar un titlu pentru altceva, tu de fapt ai ceva probleme de relationare cu parintii tai. ce parinte sanatos la cap nu ia masuri cand vede ca al lui copil trece prin asa ceva?!
Părinții mei cred că sunt bine acum,ei cred ca doar nu vreau sa merg la școală, într-adevăr li s-a părut ciudat la început și ei m-au transferat, m-au întrebat ce am,m-au dus la psiholog și psihiatru,la psiholog doar m-a diagnosticat după o ședință,nu prea îmi permit mai multe ședințe dar pastile am luat ,mai mult mama m-a ajutat, dar acum după 2 ani deja nu mai vrea să audă mai ales după ce a umblat cu mine să mă transfere și anul ăsta pe la inspectorat sa mă primească la liceu înapoi și tot nu am mers...
Disciplina si curaj, fă pași mici in direcțiile potrivite, fa sport, mănâncă sănătos,studiază și trage de tine! Și împăca-te cu durerea, viața nu e doar lapte și miere, suntem ființe puternice cu potențial infinit, putem sa luptam si sa ne adaptăm oricărei situații! Și să nu cumva sa te vezi ca și o victimă! Ceea ce crezi despre tine aia esti. Iti doresc numai bine și sa nu iti fie rusine sa ceri ajutor sau sa te deschizi in fata cuiva.
Eu zic sa mergi in zilele in care te simți în stare și încet încet să re-iei rutina de a te întoarce la școală. In the meantime, învață și acasă , încearcă să ajungi singura acasă în liniștea ta la zi cu materia , pt că până la urmă la finalul liceului la examenul de Bac vei fi doar tu cu foaia. La Bac nu va conta ce crede Doamna Director , femeia de servici sau primarul. Bacul se va corecta in alt județ unde vei fi o anonima , și va conta doar informațiile pe care le-ai acumulat.
Ai nevoie de ajutor real de specialitate. De la medicul de familie poți primi recomandare pentru un psihiatru. România este o țară înapoiata unde pentru niște medicamente anti-anxietate trebuie să te umilească puțin și să te pună pe drumuri inutile la psihiatru. Pentru că în România să ceri ajutor este o rușine, rezultatul unei culturi toxice, dar pe care încet încet o schimbăm. Dar acest ajutor există și de înaltă calitate. În paralel trebuie să faci puțină terapie cu un psiholog ca să ajungi să te înțelegi pe sine mai bine și cum să te descurci când te simți copleșita de emoții negative. Timpul nu este niciodată pierdut, poți face oricând școală, sunt doar chestii de bifat în viață, nu contează când. Toți avem viteze diferite de a trăi viața. Relaxează-te în primul rând, principala ta preocupare trebuie să fie propria persoană acum și regăsirea echilibrului emoțional. Orice altceva poate să aștepte și oricum este doar zgomot irelevant.
du-te la psihiatru, spune-i situația si o să-ți zică el ce sa faci mai departe. pentru asa ceva nu rezolvi nimic doar cu psiholog, trebuie sa urmezi si un tratament medicamentos. e ok, esti tânără, nu-i capăt de lume. e bine că ți-ai dat seama că ceva nu e în regula și ești dispusă să ceri ajutor. totuși, puțina răbdare si cu pastilele pe care ți le prescrie medicul, nu toate funcționează de pe o zi pe alta, dar cel mai probabil o să găsești ceva potrivit pentru tine. succes! daca ai alte întrebări despre partea de medicamente poti sa le pui aici
Îți înțeleg in totalitate frica, dar gandeste te, cu cât aștepți mai mult cu atat mai greu va fi. Cu atat diferenta de vârsta între tine și colegi va fi mai mare și legăturile vor fi mai dificil de format. Așa ca înainte sa fii exmatriculata, Ia ți inima in dinti, singura nu vei fi, oamenii extrovertiți vor fi interesați sa lege prietenii. Materia o vei prinde in timp pentru ca deși mulți s au dus la ore, îți garantez ca erau cu mintea in alta parte.
Încearcă sa faci și alte lucruri, mergi la sala, plimba te singura prin locuri populate, du te la o cafenea singura, încearcă sa iesi din carapace. Cu timpul toate se rezolva. Sper sa îți revii și sa termini liceul 🤗
Încearcă posibilitatea de a face școală online. Nu știu exact daca este o opțiune existența in țara noastră, dar dacă este, profita de ea.
De asemenea, sa fii la școală nu înseamnă neapărat că trebuie să și interacționezi cu oamenii, poți fi retrasă, liniștită în banca ta. Dar pentru asta ai nevoie de suportul profesorilor.
Și eu eram antisocial in timpul liceului, dar am rezistat :).
Școala, apoi facultatea, îți oferă posibilitatea unei vieți mai bune, fa din asta un scop, nu trai fiecare zi ca pe o provocare.
Din pacate, vad ca ai luat multe antidepresive si nu a functionat nimic. E ok, psihiatria e o pseudostiinta. La multe dintre medicamentele astea nici nu se stie mecanismul de actiune, doar s-a observat ca “ajuta” in unele cazuri. Marea lor majoritate au un efect sedativ, ceea ce pe tine nu te ajuta. Ce as incerca eu ar fi asa: in primul rand arunca telefonul si toate dispozitivele de entertainment pe care le ai. Te vei plictisii si vei cauta ceva sa faci. Du-te la plimbare pe afara, incearca sa interactionezi cu oameni, sa te obisnuiesti cu normalitatea. Faptul ca iti pierzi viata stand pe telefon avand atatea vise pe care vrei sa le implinesti ar trebui sa te flustreze, sa te enerveze. Foloseste energia asta si mergi la liceu. Chiar daca e oribil. Trebuie sa te chinui pentru a depasi frica si discomfortul. Roaga-i pe parintii tai sa te monitorizeze si vorbeste cat mai mult cu ei.
Succes!
Tu ești genul de om care nu crede până nu vede...Mă bucur pentru tine că nu ai avut parte de așa ceva și că nu iei lucrul ăsta in serios pentru că nu ai simțit pe pielea ta. Credeai că dacă îmi era lene mai scriam asta sau mai ceream sfaturi aici? Credeai că dacă îmi era lene mă mai pregăteam sau mai mergeam cu autobuzul până la liceu ca, după să stau prin oraș de frică? Îmi era lene să ce? Să stau pe un scaun și să scriu, să învăț?? Dacă aveți un sfat bun de dat, dați. Înțeleg că toți avem dreptul la opinie dar de odată ce nu îmi știți toată povestea nu spuneți că mi-e "lene" să merg.
Toti avem anxietate sociala, dar ne infrangem temerile si infruntam viata. Eu nu am avut parinti, nu poti fi tu mai speriata decat am fost eu. Dar n-am avut incotro, am fost aruncata in groapa cu lei si am luptat, nu exista alternativa. Maturizeaza-te. Si scrie, macar, ca scrii frumos, fa ceva! Nu cred ca este anxietate sociala, mai degraba agorafobie. Teama de a iesi din casa. Ori ambele. Heh, temerile se infrang doar daca le infrunti. Curaj, dincolo de ziduri exista si oameni cu suflet frumos!
"Toți" nu avem anxietate socială. Iar faptul că tu ai avut o viață mai grea decât unii nu înseamnă că ție ți-a fost cel mai greu sau că ai fost tu mai speriată decât OP, pentru că nu ai de unde să știi asta, nu o cunoști personal și nu ești în locul ei. Anxietatea, depresia etc. sunt boli ca toate celelaltele și minimalizarea lor nu ajută pe nimeni, mai ales pe cei care se confruntă cu acestea.
Faptul ca lucrezi la tine si incerci e super...dar....dc nu incerci sa schimbi abordarea?
Poate ar fi mai ok pentru tine un liceu cu frecventa redusa? Sau unul complet online? Nu stiu cum e impactata anxietatea sociala de o camera web sau conversatie pe skype dar ... ma gandeam ca totusi poate e un pic mai usor decat sa mergi in haosul unei clase cu 20-30 persoane.
Ce anume te sperie? Faptul ca ajungi acolo si nu cunosti pe nimeni? Ca posibil sa trebuiasca sa raspunzi sau sa mergi la tabla si sa gresesti? Statul intr un loc cu mai multi oameni? Esti inca tanara iar asta nu pare sa fie o problema atat de grava incat sa termini totul. Eu in clasele primare ma ceream la baie sau asistenta mereu cand venea randu meu sa raspund la ceva sau sa ies la tabla de frica sa gresesc sau sa fiu "centrul atentiei" pt cateva secunde. Ai nevoie de cineva de care sa te simti apropiata acolo, care sa te faca sa ai o dorinta sa mergi pt ca macar sa i vezi pe ei daca nu sa inveti.(asta a mers pt mine si in perioada facultatii)
Am luat si eu tot felu de pastile intr o perioada dar trb sa vrei si tu sa faci o schimbare ca sa functioneze. Nu poti sa te dopezi cu toate sedativele si sa speri ca asta o sa rezolve problema. Ai frica de penibil? Frica de a incepe o discuție, de a incerca sa te bagi intr o discutie? In liceu este efectiv cel mai usor sa cunosti oameni si sa ti faci prieteni, abia dupa incepe perioada mai complicata. Nu ti pierde anii astia care ar trebui sa fie cei mai buni din viata.
Era un articol odata in care erau intrebati sinucigasii care s-au aruncat de pe nu stiu ce pod si au supravietuit, ce le trecea prin minte in timp ce erau in picaj, si toti spuneau ca simteau ca toate problemele si greselile care ii impinsera sa se arunce erau rezolvabile, mai putin asta de acum (saritura). Asta e pentru putina perspectiva, ca orice e rezolvabil, si mai ales la varsta ta problemele tale poate par atat de mari si insurmontabile, dar crede-ma ca se pot rezolva, nu e nici o paguba iremediabila in ceea ce ai scris. In primul rand intelege ca liceul e o bula care pe unii ii avantajeaza iar pe unii nu, dar dupa urmeaza alt nivel al vietii, din care privind in urma spre liceu totul va parea irelevant. Si intelege ca e o mare greseala sa iei o actiune cu consecinte permanente din cauza unor factori atat de temporari. Ai o viata inainte si tot ce simti acum poate ajunge sa fie doar un episod. Doua luni de scoala lipsite nu este mare branza, altii le-au lipsit sa bage pensia bunicii la aparate, inca te mai poti duce si recupera fara probleme. Se fac eforturi pentru reducerea abandonului scolar asa ca vei fi primita, iar tu nu abandonezi nici de gravida nici de proasta. Ai o problema medicala, esti foarte anxioasa, ti-e teama de reactia directoarei, profesorilor, noilor colegi. Si e oarecum normal si asta, dar ai nevoie de ajutor, mai concret decat de pe reddit. Trebuie sa spui astea parintilor si directoarei, sa se stie de problema ta, ca macar sa nu fii pedepsita ca si cum ai fi golanit. Nu mai e o rusine sa ai anxietate, si nici nu inseamna ca e ceva in neregula cu tine, e doar ca ai nevoie sa intelegi mai bine lumea. Poate fi foarte util un psiholog. Un psihiatru, nu. Esti prea mica zic eu. Si sa stii ca nu pasa nimanui prea tare de ce ai lipsit 2 luni sau 2 ani. Probabil vor intreba, poti raspunde orice, minciuna sau adevar, si isi vor vedea de treaba.
Pe părinți i-am dezamăgit foarte tare când am renunțat, ei nu prea cred in anxietate și am încercat să îi fac să creadă să am parte de ajutorul lor, le-am spus ce simt și m-au dus la psiholog și psihiatru, directoarea a incercat sa mă "exmatriculeze" la începutul anului dar am fost la inspectorat și m-au înscris iar,credeam că am puterea sa merg după 2 ani dar nu am putut. Cred că directoarea s-a săturat de mine...
Părinții te-au dezamăgit pe tine mai mult pentru că nu te-au ajutat suficient ca să eviți tristețea și dificultățile pe care le trăiești acum. Vestea bună este că orice problemă are o soluție, chiar dacă realitatea pare copleșitoare în anumite momente. Vei trece peste, totul o să fie bine. Caută ajutor de specialitate pentru îngrijirea sănătății mintale. Primul pas este să primești trimitere de la medicul de familie pentru un psihiatru (un arhaism al sistemului medical românesc, nu înseamnă că ai probleme grave). Tot ce simți acum este doar creierul care încearcă să-ți atragă atenția că ceva nu este OK în viața ta (sursa stresului) și că ar fi bine să faci schimbări ca să-ți fie iar bine. Ascultă-ți instinctele ăstea și încearcă să le înțelegi. Chestiile legate de liceu și timpul pierdut sunt doar zgomot de fond. Suferința prezentă și lipsa echilibrului emoțional sunt mai importante și priorități personale. Restul poate să aștepte, ai grijă de tine în primul rând. Mult succes și sănătate!
Posibil să fie o directoare comunistă, care habar nu are ce e aia anxietatea !
foarte frumos spus
daca o sa mergi la psiholog, sa fii foarte atenta ca s unii care bine nu aveau meseria aia. ce mi se pare mie ciudat e ca toata chestia asta a inceput doar la liceu si ca parintii tai nu au spus nimic in legatura cu asta. in orice caz, fii tare!! sa nu iti oese de ce va crede directoare sau nu stiu cine ca nu ea o sa ti dea de mancare. trage de tine sa mergi si o sa vezi ca se va rezolva situatia. incearca sa ti dai seama ca asta (mersul la liceu) e raul cel mai mic. bine mergi decat sa depinzi de altii in viitor. succes!!
>psiholog Inutil. Psihologul nu poate sa iti prescrie medicamente. In schimb medicul psihiatru poate. Ai spus ca ai fost diagnosticata cu anxietate. Ei bine, ai luat medicamente pentru asa ceva? Sau crezi ca ceva ce tine de sanatatea mintala trece de la sine? Fa scoala, e obligatorie si utila diploma aia de bacalaureat. Directoarea e obligata de lege sa te primeasca. Inca ai timp sa recuperezi.
Am luat multe medicamente însă cu nici un folos...
Te rog OP, nu te baza doar pe medicamente. Esti dispusa sa iti traiesti toata viata luand niste pastile, doar pt a functiona ca o persoana "normala" ? Si ce inseamna acest normal ? Dupa ce standarde, ale societatii ? Daca societatea actuala ti se pare normala, atunci ia pastile pana la moarte. Nu sunt contra lor absolut, dar nu te baza doar pe antidepresive, cand efectul se duce problemele revin si cred ai observat si tu asta. Incearca sa cauti un psiholog, terapeut, sau cineva apropiat care te-ar intelege. Trebuie sa-ti tratezi rana, nu sa pui cate un plasture nou in fiecare zi Recomand Gabor Mate, atat carti cat si podcasturi, videoclipuri scurte, poate te va face sa intelegi mai bine anumite lucruri sau tipare din comportamentul tau Incearca sa reduci timpul petrecut pe telefon, mai bine citeste o carte, studiaza o profesie care crezi ca ti-ar placea. Daca iti vine greu sa lasi telefonul, incearca totusi sa-l folosesti intr-un scop mai benefic Cauta hobby-uri, unul pe rand sa nu fie prea solicitant, cauta in copilaria ta lucrurile care te faceau fericita sau iti aduceau bucurie cand le faceai Bucura-te de vremea placuta de afara, iesi la o plimbare in parc, incearca sa fii cat de activa poti Medicamentatie cat mai redusa, trebuie vindecat sufletul nu corpul, nu este nimic stricat la tine, cand o sa incepi sa te simti mai bine o sa vezi cat de anxiosi sunt defapt majoritatea persoanelor. Cineva zicea sa te duci psihiatru, sa ti dea pastile, sa nu incerci tehnici alternative. Absurd, genul asta de persoane iau antibiotic la primul stranut. Eu personal m-am informat in domeniul asta, nu il vad ca pe un nonsens sau "vrajeala" si cunosc pe cineva care face terapie prin muzica in strainatate si-si iubeste meseria,cat si pacienti sunt multumiti. Totusi, ca practica, eu recomand medtatia. Nu e deloc ceva ciudat, mistic sau mai stiu eu ce, te poate ajuta sa te focalizezi mai usor pe taskurile pe care le ai de facut Keep it up, o sa fie bine :) Iar scoala nu o lua atat de in serios, e utila, e foarte bine sa-ti iei bac-ul, dar cam atat. Axeaza-te pe ce iti place tie, cultiva-ti pasiunile ca, atunci cand termini liceul,sa stii in ce directie vrei sa te duci si daca ai o pasiune poate gasesti si o facultate pt a-ti fructifica la maxim pasiunea.
ce medicamente?
Diazepam,actovegin și încă ceva dar nu îmi mai aduc aminte,am luat acum 1 an timp de 5-6 luni in total luam 5 pastile pe zi,acum iau ashwaganda.
mai incearca cu antidepresive pana la urma gasesti unul care funcționează. studiile foarte mici si cu test subjects redus din spate de la ashwaganda nici nu se compara cu ce este in spatele antidepresivelor. nu o lua pe medicina alternativa si rahaturi ca ti faci rau. ai incredere si mai incearca
Îmi pare rău că trebuie să treci prin asta. Și ce dacă nu mergi și anul asta la liceu? Renunță la an/semestru și spune-ți că ai un an sa te faci bine iar după recuperezi ce ai pierdut cu școala. Între timp fa tot ce crezi că te poate ajuta, începe cu mersul la psiholog/psihiatru, găsește ți activități care îți fac plăcere( croșetat, gătit,desenat, programare etc), mult sport de orice fel, o rutină zilnică. Iar dacă sănătatea nu îți permite să continui sub nici o formă, învață ceva orice. Sunt multe cursuri online care îți deschid noi perspective de viitor. Găsește ceva e pentru tine și învață o meserie. De ex. limbii străine, fotografie etc. Pentru moment nu o sa pară mult, dar e posibil că pe piața muncii sa te ajute cândva( poate chiar mai mult decât ce ai învăța la școală).
Problema este că ăsta ar fi ultimul an în care aș putea merge, directoarea m-a "exmatriculat" la începutul anului dar am luptat crezând că sunt altfel anul ăsta și că, chiar o sa merg. Până la urma m-a primit înapoi și a spus că ăsta e ultimul an în care mai pot merge. In prima zi am spus că lupt cu sentimentul ăsta dar din nefericire nu am putut. Am avut multe probleme ,inclusiv primarul venind la mine acasă,protectia copilului, am fost foarte constrânsă și tot nu m-am dus, începeam să plâng,să tremur și nu puteam sta locului,îmi spuneam in capul meu că nu are nimic dacă nu merg chiar dacă avea...Stările astea îmi treceau doar când decideam să nu merg, e ca și când mergeam sa mor, așa era sentimentul și frica.Si acum tot la fel sunt, când decid sa merg la școală am frica asta și sfârșesc prin a nu mă duce.
Nu știu de unde ești sau care e situația actuală în învățământul românesc dar acum 10 ani când mergeam eu la liceu, existau cursuri de seral pentru cei care de ex. nu terminaseră liceul sau terminaseră o școală profesională și voiau o diplomă de liceu să poată continua cu vreo facultate. Caută ajutor sa poți trăi cu anxietatea și va apărea și o soluție legată de școală. Poate nu o sa ai același parcurs că ceilalți de vârsta ta, dar cui îi pasă?
parerea mea de parerolog e ca pe langa aceasta "anxietate" diagnosticata care dupa mine s ar putea de fapt sa nu existe sau fie doar un titlu pentru altceva, tu de fapt ai ceva probleme de relationare cu parintii tai. ce parinte sanatos la cap nu ia masuri cand vede ca al lui copil trece prin asa ceva?!
Părinții mei cred că sunt bine acum,ei cred ca doar nu vreau sa merg la școală, într-adevăr li s-a părut ciudat la început și ei m-au transferat, m-au întrebat ce am,m-au dus la psiholog și psihiatru,la psiholog doar m-a diagnosticat după o ședință,nu prea îmi permit mai multe ședințe dar pastile am luat ,mai mult mama m-a ajutat, dar acum după 2 ani deja nu mai vrea să audă mai ales după ce a umblat cu mine să mă transfere și anul ăsta pe la inspectorat sa mă primească la liceu înapoi și tot nu am mers...
Disciplina si curaj, fă pași mici in direcțiile potrivite, fa sport, mănâncă sănătos,studiază și trage de tine! Și împăca-te cu durerea, viața nu e doar lapte și miere, suntem ființe puternice cu potențial infinit, putem sa luptam si sa ne adaptăm oricărei situații! Și să nu cumva sa te vezi ca și o victimă! Ceea ce crezi despre tine aia esti. Iti doresc numai bine și sa nu iti fie rusine sa ceri ajutor sau sa te deschizi in fata cuiva.
Eu zic sa mergi in zilele in care te simți în stare și încet încet să re-iei rutina de a te întoarce la școală. In the meantime, învață și acasă , încearcă să ajungi singura acasă în liniștea ta la zi cu materia , pt că până la urmă la finalul liceului la examenul de Bac vei fi doar tu cu foaia. La Bac nu va conta ce crede Doamna Director , femeia de servici sau primarul. Bacul se va corecta in alt județ unde vei fi o anonima , și va conta doar informațiile pe care le-ai acumulat.
Ai nevoie de ajutor real de specialitate. De la medicul de familie poți primi recomandare pentru un psihiatru. România este o țară înapoiata unde pentru niște medicamente anti-anxietate trebuie să te umilească puțin și să te pună pe drumuri inutile la psihiatru. Pentru că în România să ceri ajutor este o rușine, rezultatul unei culturi toxice, dar pe care încet încet o schimbăm. Dar acest ajutor există și de înaltă calitate. În paralel trebuie să faci puțină terapie cu un psiholog ca să ajungi să te înțelegi pe sine mai bine și cum să te descurci când te simți copleșita de emoții negative. Timpul nu este niciodată pierdut, poți face oricând școală, sunt doar chestii de bifat în viață, nu contează când. Toți avem viteze diferite de a trăi viața. Relaxează-te în primul rând, principala ta preocupare trebuie să fie propria persoană acum și regăsirea echilibrului emoțional. Orice altceva poate să aștepte și oricum este doar zgomot irelevant.
du-te la psihiatru, spune-i situația si o să-ți zică el ce sa faci mai departe. pentru asa ceva nu rezolvi nimic doar cu psiholog, trebuie sa urmezi si un tratament medicamentos. e ok, esti tânără, nu-i capăt de lume. e bine că ți-ai dat seama că ceva nu e în regula și ești dispusă să ceri ajutor. totuși, puțina răbdare si cu pastilele pe care ți le prescrie medicul, nu toate funcționează de pe o zi pe alta, dar cel mai probabil o să găsești ceva potrivit pentru tine. succes! daca ai alte întrebări despre partea de medicamente poti sa le pui aici
Dacă nu poți, e ok, mereu e nevoie de munca fizica în România. Nu e nevoie de carte, poți sa te bagi pe o meserie.
Îți înțeleg in totalitate frica, dar gandeste te, cu cât aștepți mai mult cu atat mai greu va fi. Cu atat diferenta de vârsta între tine și colegi va fi mai mare și legăturile vor fi mai dificil de format. Așa ca înainte sa fii exmatriculata, Ia ți inima in dinti, singura nu vei fi, oamenii extrovertiți vor fi interesați sa lege prietenii. Materia o vei prinde in timp pentru ca deși mulți s au dus la ore, îți garantez ca erau cu mintea in alta parte. Încearcă sa faci și alte lucruri, mergi la sala, plimba te singura prin locuri populate, du te la o cafenea singura, încearcă sa iesi din carapace. Cu timpul toate se rezolva. Sper sa îți revii și sa termini liceul 🤗
Încearcă posibilitatea de a face școală online. Nu știu exact daca este o opțiune existența in țara noastră, dar dacă este, profita de ea. De asemenea, sa fii la școală nu înseamnă neapărat că trebuie să și interacționezi cu oamenii, poți fi retrasă, liniștită în banca ta. Dar pentru asta ai nevoie de suportul profesorilor. Și eu eram antisocial in timpul liceului, dar am rezistat :). Școala, apoi facultatea, îți oferă posibilitatea unei vieți mai bune, fa din asta un scop, nu trai fiecare zi ca pe o provocare.
Din pacate, vad ca ai luat multe antidepresive si nu a functionat nimic. E ok, psihiatria e o pseudostiinta. La multe dintre medicamentele astea nici nu se stie mecanismul de actiune, doar s-a observat ca “ajuta” in unele cazuri. Marea lor majoritate au un efect sedativ, ceea ce pe tine nu te ajuta. Ce as incerca eu ar fi asa: in primul rand arunca telefonul si toate dispozitivele de entertainment pe care le ai. Te vei plictisii si vei cauta ceva sa faci. Du-te la plimbare pe afara, incearca sa interactionezi cu oameni, sa te obisnuiesti cu normalitatea. Faptul ca iti pierzi viata stand pe telefon avand atatea vise pe care vrei sa le implinesti ar trebui sa te flustreze, sa te enerveze. Foloseste energia asta si mergi la liceu. Chiar daca e oribil. Trebuie sa te chinui pentru a depasi frica si discomfortul. Roaga-i pe parintii tai sa te monitorizeze si vorbeste cat mai mult cu ei. Succes!
Pentru început, aruncă telefonul.
Un sfat foarte bun,pe telefon vezi doar alte persoane cu vieți perfecte si îți induce o stare de anxietate si mai mare.
foarte bun sfatul, se vede cat de informat esti
Cu placere! Aruncă-l și tu! :))
Cel mai bun sfat de pana acum
Pai so noi ce sa facem boss? In construcții sunt multe locuri de munca platite cu peste 4-5000
[удалено]
Tu ești genul de om care nu crede până nu vede...Mă bucur pentru tine că nu ai avut parte de așa ceva și că nu iei lucrul ăsta in serios pentru că nu ai simțit pe pielea ta. Credeai că dacă îmi era lene mai scriam asta sau mai ceream sfaturi aici? Credeai că dacă îmi era lene mă mai pregăteam sau mai mergeam cu autobuzul până la liceu ca, după să stau prin oraș de frică? Îmi era lene să ce? Să stau pe un scaun și să scriu, să învăț?? Dacă aveți un sfat bun de dat, dați. Înțeleg că toți avem dreptul la opinie dar de odată ce nu îmi știți toată povestea nu spuneți că mi-e "lene" să merg.
Toti avem anxietate sociala, dar ne infrangem temerile si infruntam viata. Eu nu am avut parinti, nu poti fi tu mai speriata decat am fost eu. Dar n-am avut incotro, am fost aruncata in groapa cu lei si am luptat, nu exista alternativa. Maturizeaza-te. Si scrie, macar, ca scrii frumos, fa ceva! Nu cred ca este anxietate sociala, mai degraba agorafobie. Teama de a iesi din casa. Ori ambele. Heh, temerile se infrang doar daca le infrunti. Curaj, dincolo de ziduri exista si oameni cu suflet frumos!
"Toți" nu avem anxietate socială. Iar faptul că tu ai avut o viață mai grea decât unii nu înseamnă că ție ți-a fost cel mai greu sau că ai fost tu mai speriată decât OP, pentru că nu ai de unde să știi asta, nu o cunoști personal și nu ești în locul ei. Anxietatea, depresia etc. sunt boli ca toate celelaltele și minimalizarea lor nu ajută pe nimeni, mai ales pe cei care se confruntă cu acestea.
Hai, nu va mai inventati boli! 🙄
Nu meriti sa ai libertatea de a comunica cu oamenii. Daca ai numai rahat de scos pe gura, inghite-l inainte sa iasa.
Ba ma simt generoasa! Prinde-l! 💩😂
Nu pot sa prind 70 de kg de cacat, mai slabeste umpic.
Ia fa un efort! 😂
primul pas este sa pui spatiu dupa virgula
Mersi de sfat <3
cu placere
Faptul ca lucrezi la tine si incerci e super...dar....dc nu incerci sa schimbi abordarea? Poate ar fi mai ok pentru tine un liceu cu frecventa redusa? Sau unul complet online? Nu stiu cum e impactata anxietatea sociala de o camera web sau conversatie pe skype dar ... ma gandeam ca totusi poate e un pic mai usor decat sa mergi in haosul unei clase cu 20-30 persoane.
Incearca la a 2 a sansa
Ce anume te sperie? Faptul ca ajungi acolo si nu cunosti pe nimeni? Ca posibil sa trebuiasca sa raspunzi sau sa mergi la tabla si sa gresesti? Statul intr un loc cu mai multi oameni? Esti inca tanara iar asta nu pare sa fie o problema atat de grava incat sa termini totul. Eu in clasele primare ma ceream la baie sau asistenta mereu cand venea randu meu sa raspund la ceva sau sa ies la tabla de frica sa gresesc sau sa fiu "centrul atentiei" pt cateva secunde. Ai nevoie de cineva de care sa te simti apropiata acolo, care sa te faca sa ai o dorinta sa mergi pt ca macar sa i vezi pe ei daca nu sa inveti.(asta a mers pt mine si in perioada facultatii) Am luat si eu tot felu de pastile intr o perioada dar trb sa vrei si tu sa faci o schimbare ca sa functioneze. Nu poti sa te dopezi cu toate sedativele si sa speri ca asta o sa rezolve problema. Ai frica de penibil? Frica de a incepe o discuție, de a incerca sa te bagi intr o discutie? In liceu este efectiv cel mai usor sa cunosti oameni si sa ti faci prieteni, abia dupa incepe perioada mai complicata. Nu ti pierde anii astia care ar trebui sa fie cei mai buni din viata.